| Subiectul anterior :: Subiectul urmator |
| Autor |
Mesaj |
bogdan
Administrator
Data inscrierii: 06/Noi/2008
Mesaje: 15
|
 Trimis Titlul subiectului |
    |
|
JURNALUL EXPEDIŢIEI DE PIONIERI „TEZAURUL VRANCEI”
Moştenirea lui Gazda László
Gazda László în viaţa lui era un coleg fidel şi de încredere al revistei Moldvai Magyarság. Cerceta aproximativ obsedat trecutul şi prezentul maghiarilor din Etelköz. Îşi trimitea monografiile despre satele maghiare din Moldova cu frecvenţă lunară.
Din astea a fost format volumul Codex „gazdalászlóenzis” publicată de Editura Harghita în serialul Bibliotheca Moldaviensis. Se număra printre acei puţini, care s-au angajat lângă cauza fraţilor moldoveni, nu pentru avantajele oferite de etno-business.
Acest fapt este dovedit în modul cel mai evident de „Jurnalul pionerilor” pe care ni le-a lăsat. Domnul profesor Gazda a cutreierat Moldova şi în timpul dictaturii, mai mult a umplut programele de educaţie patriotică al pionierilor sau înţelesul motoului „Să ne cunoaştem ţara” cu un conţinut care a întărit conştiinţa de a fi maghiar în elevii lui, dar şi în acelaşi timp a transmis mesajul înspre fraţii noştrii din lunca Siretului că noi ardelenii nu le-am uitat.
Folosindu-se de posibilităţile oferite de organizaţia pionierilor, a organizat tabere de cunoaşterea ţării în cadrul cărora au cutreierat satele locuite de maghiarii moldoveni şi care au fost documentate de elevi pe urmă cum reiese şi din jurnalul expediţiei pe care o publicăm acum.
Ei au făcut cunoştiinţă pe lângă istoria satelor maghiare din Moldova şi cu legendele şi baladele locale. Au notat poveşti şi au memorat date monografice. Dar la fel de important a fost şi faptul că au stat de vorbă cu ceangăii maghiari, au cântat laolaltă lângă focul de tabără. Totul a fost organizat astfel că nicio autoritate locală nu le-a putut obstrucţiona sau să le primească ca ne-bineveniţi. Pe meleagurile noastre din fericirea au trăit întotdeauna oameni care nu şi-au pierdut speranţa şi au terminat ceea ce le-a fost sortit. Astfel de om a fost Gazda László! Credem că şi elevii lui au devenit astfel de oameni. Presupun că aceşti elevi erau fericiţi şi sunt fericiţi şi aceia care au şi astăzi astfel de profesori.
Ferenczes István
Membrii expediţiei:
Bartha Sándor – căpitan
Kocsis Izabelle – căpitan-secund (jurnalist)
Végh István– folclorist
Fazakas Károly – etnograf
Bartók Gergely – topograf
Kurta József – etnograf
Seres András – folclorist
Hosszú Ildikó – bucătăreasă
Papp Sándor – sanitar
Gazda Marietta – etnograf
Profesor responsabil:
Gazda László
Prolog
Nici nu s-a terminat expediţia de anul trecut şi noi deja plănuiam itinerariul expediţiei din acest an. Ne-am pregătit amănunţit şi de această dată. Cu ocazia cercurilor de turism am fabricat cunoştinţă cu numeroasele metode noi ale culegerii de tradiţii şi artă populară, respectiv arhitectură populară. Cu o jumătate de an în urmă cursul de pregătire a fost frecventat de mai mult de douăzeci de pretendenţi. În cele din urmă dintre cei mai voioşi au fost aleşi acei zece pionieri care vor face parte din grupul de expediţie. Ceilalţi se vor alătura concursului „Îmi port casa pe spinare” şi vor face activitate de culegere individuală
Membrii expediţiei au fost incluşi şi în alte activităţi şcolare şi extraşcolare. Abia am găsit timp îndată ce cineva nu avea obligaţiuni, astfel după amiaza de sâmbătă a transformat a noastră expediţioniştilor. Pregătirile au continuat şi în întâia lună a vacanţei mari. Atunci am discutat sarcinile legate de expediţie.
Iarăşi am împrumutat căruciorul mic de la tovarăşul profesor Györgybiró care vara trecută a fost şi el membru al expediţiei. Am compus lista necesarului de cumpărat, astfel ultima săptămână a trecut cu pregătire intensă. Am făcut bagajele în rucsacurile cumpărate din premiul din anul trecut, dar totuşi am găsit cele cinci kilograme de sarcină comună cam mult.
Nu se află în fiecare sat cooperativă? De ce trebuie să cărăm atâtea alimente? Drumul în munţi n-ar necesită să dureze mai mult de două zile, apoi tot timpul o să fim prin sate. Toată societatea a mai primit câte o pătură şi un sac de dormit. Eram încărcaţi de a binelea, şi totuşi am aşteptat cu nerăbdare ziua când vom porni la drum. Am avut parte de palpitaţii şi acum, căci în ultima zi am aflat că autocarul cu care am vrut să ne ducem a făcut pană în drumul spre Bucureşti din ziua anterioară aşadar am întârziat o zi cu pornirea. Am aşteptat până la ora zece în curtea muzeului până a sosit. L-am întâmpinat cu strigăte, apoi am aflat că trebuie reparată frâna din spate şi mâine nu poate porni până când nu este gata.
Prima zi
PORNIRE CU PERIPEŢII
În dimineaţa când era programată pornirea tot grupul aştepta împreună deja de la ora şase. În ziua anterioară am avut vreme umedă cu ploi frecvente. Şi acum aveam cer înnorat. În curând a sosit micul autobuz care ne va duce la Ojdula la prima staţiune a expediţiei. În ultimul ocazie trebuia să constatăm că micul cărucior nu încape în autobuz din cauza unui suport montat pe partea laterală, astfel am fost nevoiţi să-l lăsăm în urmă pe tovarăşul profesor Gazda şi noi am rămas excluzând ghid.
Autobuzul a pornit la drum cu zece expediţionişti şi ființele care ne acompaniau. Ne însoţeşte şi tanti Klári care a ţinut majoritatea cursurilor de pregătire. Mai vine doamna învăţătoare Német Orsolya, comandanta de trupă a şcolii noastre şi profesoara Kósa Szántó Vilma.
Abia am ieşit din oraş şi deja mergeam pe asfaltul drumului de Târgu-Secuiesc printre rândurile pomilor fructiferi.
Încă se vedeau în zare fabricile din Târgu Secuiesc când am cotit pe drumul care duce spre Ojdula. Ojdula era caracterizată de Orbán Balázs drept un sat sărac care suporta cu greu sarcinile păzirii pasului Vrancea. Noi abia am găsit urmele acestei sărăcii. Localnicii lucrează la cooperativa agricolă, cu munca lor harnică şi cu puterea maşinilor agricole obligă ogorul să le asigure un trai mai bun. Mulţi dintre ei lucrează în fabricile din Târgu Secuiesc. Din sertar apar multe comori artizanale. Din punct de vedere al păstrării tradiţiilor este un sat intrigant şi acesta. Un grup mai mic s-a dus la Martonos să culeagă. Şi ei au avut succes.
Ziua a doua
PE POTECI ISTORICE
Astăzi ne-am trezit cu cer înnorat. Din când în când a plouat răzleţ. Drumul acesta are multe în comun cu cel de anul trecut. Şi atunci am trecut pasul Oituz înveliţi în saci de plastic, dar această tură de azi părea mult mai grea. Vremea rece însă era favorabilă cărării bagajelor.
Cândva acest drum era doar o cărare, dar poate că era ceea mai importantă dintre cele douăzecişicinci existente. Aici ne bântuie istoria. Pasul este menţionat deja în anul 1431, apoi la sfârşitul secolului XVII. avem cunoştinţă de scrisoarea celor din Ojdula în are se plâng de greutăţile păzirii pasului.
Acest drum sub denumirile Strâmtoarea Putna sau Pasul Vrancea a jucat un rol deosebit în secolul al XVIII-lea. În secolele XVII-XIX e utilizat doar de contrabandişti şi de ardelenii care fugeau în Moldova ca acum steaua lui să se reaprindă. Pe locul cărării de adineaori este acum un drum nou care pe alocuri este acoperit cu strat de asfalt. Drumul nostru se ducea în sus abrupt între dealurile Veres-Cserő şi Meleg. Ne lipsea din când în când panta mai puţin abruptă a drumului spre Oituz din anul trecut.
La altitudinea de 1000 de metri am ajuns la creasta care separă două bazine hidrologice. La nord la poalele pasului Oituz aflat la 1157 metri am intrat în valea Oituzului spre Ojtozfő.
Când câteodată munţii îşi dădeau jos plapuma de nori ni se deschidea câte o privelişte minunată ori spre nord ori spre sud. Dinspre nord ne-au conceput cu mâna munţii Namira iar în sud se înălţau vârfurile munţilor Breţcu.
După o coborâre scurtă a urmat din nou o urcare întinsă până când am ajuns la 1285 metri altitudine la graniţa celui de al doilea bazin hidrologic la un loc numit Lipse-fark. De aici înaintam deja rapid spre Putna pe versantul estic al muntelui Szemerkés. Nu duceam lipsă de privelişti frumoase nici aici. Ni s-a arătat miraculoasa panoramă a munţilor Vrancei.
La Jáhoros degeaba căutăm urmele vechii fortăreţe. Cândva acolo a stat cetatea Plăieşilor. Din descrierile lui Orbán Balázs ştim că acolo s-au găsit multe arme, deci trebuia să existe aici fortăreţe. În valea Putnei am străbătut localităţile montane Greşu şi Lepşa. Eram deja în valea Putnei. Acest râu şi-a primit numele de la o altă potecă din Transilvania. Fiind de origine slavă „Tymb”, astăzi are înţelesul drumul Zabola – Zăbalei. Şi astăzi se foloseşte uneori denumirea Putna Zăbalei. Eram îngrijoraţi că nu vom ajunge la ţelul de azi, dar din fericire am putut urca într-un microbuz care ne-a dus la Soveja aflat la 14 kilometri depărtare. Extenuaţi ne-am făcut tabăra şi ne bucuram că într-o astfel de vreme am scăpat fără a ne uda.
Ziua a treia
LA LOCUL LUPTELOR DIN 1916
Soveja este o localitate montană plăcută. Partea de sus este staţiune balneară, de pe noi nu asta ne-a interesat. Am vrut să culegem. De această dată de la români. Am aflat că localnicii sunt descendenţii celor care în momentul voievodului Petru Cercel au fugit din Muscel în Moldova trecând prin Ţara Bârsei şi Trei Scaune. Amintirea acestui eveniment este păstrată de denumirea celor două părţi ale localităţii. Bucată de sus se numeşte Rucăreni (locuitorii sunt originari din Rucăr) iar partea de jos se numeşte Dragosloveni. În 1916 aici s-au dus lupte sângeroase. Am fotografiat mauzoleul, apoi ne-am continuat drumul de colectare etnografică.
Nuţa Mazilu ne-a dat un batic brodat, chiar şi cămaşa ornamentată a soacrei ei. Am confecționat notiţe despre modul de croire şi de cusut ale portului popular, şi ne-am interesat despre ţesături. Am fotografiat pieptul cercetătorului de geografie Simion Mehedinţi mai târziu care a fost numită şi şcoala locală. Am aflat că el s-a născut la Dragosloveni. Aici ne-am întâlnit şi cu alte două expediţii. Una a fost din Bucureşti şi au înnoptat tot în şcoală.
Ziua a patra
ÎN SATUL LUI MOŞ ION ROATĂ
Iarăşi am pornit pe drum şi coboram pe valea Susiţei. Râul se întoarce spre nord cu un arc imens ca să ocolească masivul Răchitiş. Cerul este în continuare înnorat dar nu este pericol de ploaie.
Între timp soarele bate ore întregi. Căratul bagajelor pornește să devină greu de suportat. Avem noroc cu căruciorul mic, care cu majoritatea bagajelor rulează cu uşurinţă pe asfaltul neted. Majoritatea zilei am petrecut-o în satul natal al lui moş Ion Roată, dar nu aici am înnoptat ci în amurg la următorul sălaş, la Vizantea.
Ceea mai frumoasă experienţă din satul Câmpuri a fost vizitarea casei memoriale a marelui om de stat şi democrat Ion Roată. Am cules şi aici, apoi folosindu-ne de aerul răcoros ne-am ridicat corturile în curtea şcolii dintr-un alt sat.
- va continua - |
|
| Sus |
|
 |
misanchik
Junior
Data inscrierii: 19/Iul/2012
Mesaje: 5
Localitate: Bulgaria
|
| Trimis Titlul subiectului |
|
|
| This is simply amazing! |
|
| Sus |
|
|
|
