bogdan
Administrator
Data inscrierii: 06/Noi/2008
Mesaje: 15
|
 Trimis Titlul subiectului |
    |
|
Salvare ÅŸi recuperare: biopolitica ÅŸi etnogenealogia catolicilor moldoveni
in momentul celui de-al Doilea Razboi Mondial
Cangrena nationala: etnogenealogia si "inductia nationala" a ceangailor
R. Chris Davis
Articolul de fata schiteaza un cadru metodologic pentru a aborda cazul ceangailor din Moldova in contextul biopoliticii si al politicilor demografice romanesti din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Prin raportare la studiile existente, am sa examinez impactul pe care l-au avut aceste politici si discursuri asupra comunitatilor minoritare, care au facut obiectul "romanizarii" sau al expatrierii. Cu alte cuvinte, subiectul va fi abordat la nivel micro-societal. Doar in acest fel putem evalua efectele pe care le-au avut politicile nationaliste asupra enclavelor etnice si religioase din Romania. Ceangaii reprezintă un caz special din mai multe motive: ei sunt considerati o minoritate etno-lingvistica (de limba maghiara), dar deopotriva una religioasa (romano-catolici); in diferite momente s-a luat in discutie perspectiva expatrierii lor in Ungaria, iar la sfarsitul razboiului a existat si riscul deportarii in Uniunea Sovietica; in plus, au avut o intelectualitate ecleziastica activa, ce se bucura de sprijin din partea Vaticanului. Cu toate acestea, patria lor a fost intotdeauna Moldova. Au trait vreme de secole intr-un teritoriu al carui caracter multi-etnic din acele vremuri este foarte greu de vizualizat astazi, si nu au jucat nici un rol in miscarea nationala moderna maghiara.
Documentele de arhiva si articolele aparute in cateva publicatii din perioada razboiului sugereaza ca discursul biopolitic nu se marginea la cercurile guvernamentale si intelectuale. El avea si un impact direct sau indirect asupra comunitatilor minoritare, fiind adoptat de catre acestea. Intr-un mediu tot mai nationalist, minoritatile erau vazute ca incompatibile cu ideea unui stat etnic omogen. Ce trebuia facut cu ele? Raspunsul celor mai zelosi constructori ai natiunii era fara echivoc: minoritatile ce afectau igiena sociala trebuiau indepartate sau incorporate in ethosul si corpul natiunii unitare.
Tinand seama de aceste discursuri si politici din timpul razboiului si de efectele pe care le-au avut ele asupra comunitatilor minoritare putem capata o perspectiva mai ampla in legatura cu fenomene locale de felul celor in care au fost implicate comunitatile catolice din Moldova. In acest fel, reexaminam felul in care etnicitatea si identitatea nationala au fost instrumentalizate, impreuna cu diversele reprezentari ale constiintei colective.
Ceangaii si alte grupuri minoritare erau angajate in ceea ce eu numesc un proces de "inductie nationala". Telul acestui proces este acela de a demonstra ca experienta istorica si identitatea grupului minoritar sunt congruente cu cele ale natiunii gazda, si in plus de a obtine un loc definit pentru aceeasi minoritate in cadrele statului national unitar in curs de omogenizare. De numeroase ori, acest lucru presupune deconstruirea identitatii "celuilalt" si preluarea unor elemente ce pot fi incorporate in metanaratiunea nationala a majoritatii etnice. Atunci cand procesul de recuperare nationala si reconstructie metanarativa se petrece sub auspiciile unor pretentii de obiectivitate stiintifica asa cum ar fi pretentiile avansate de biologia rasiala, filologia si gandirea istorista de la inceputurile anilor 1940, in tari ca Romania si Ungaria , el produce o epistemologie aparent infailibila a fiintei nationale, care supravietuieste mult dupa disparitia elementelor utilizate initial pentru construirea ei.
Romania Mare, formata in 1918 si avand o suprafata si o populatie aproape dublate fata de Vechiul Regat, cuprindea un mare numar de minoritati etnice si religioase care, desi nu erau deloc incantate de noua lor situatie, nu manifestau nicio dorinta sa isi abandoneze teritoriul si proprietatile. Ca o consecinta a acestei reconfigurari teritoriale, multe dintre gruparile nationale din Romania Mare au fost dislocate politic si social. Majoritatea etnica romaneasca a trebuit sa accepte prezenta, in mijlocul ei, a unor mari grupuri alogene, din care unele reprezentasera majoritati etnice in statele de care apartinusera anterior. Odata incluse in statul roman, caracteristicile lor etnice, religioase si lingvistice le-au facut sa apara ca niste corpuri straine, in viziunea noii conceptii ideologice despre esenta nationala.
Cateva guverne romanesti succesive s-au straduit sa consolideze statul si sa incorporeze aceste minoritati in natiunea politica si etnica, considerand ca esecul unei întocmai intreprinderi ar fi dus la pierderea noilor teritorii. La acea vreme, solutia dominanta pentru problemele nationale era cea a asimilarii, mai degraba decat cea a purificarii etnice. Pe parcursul urmatoarelor doua decenii, si ca raspuns la provocarile mentionate, comunitatea intelectuala si stiintifica romaneasca a incercat sa reconceptualizeze natura si organizarea statului. O asemenea tentativa avea un tel suprem: romanizarea si omogenizarea etnica a statului national. In acest scop, demografii, sociologii, biologii si antropologii s-au straduit sa identifice acele populatii si, implicit, teritoriile ocupate de ele ce puteau fi adoptate ca parti ale natiunii romane, chiar daca detineau atribute lingvistice, religioase si culturale ce sugerau o alta clasificare. In acest fel, identitatile etnice ale unor minoritati au fost asimilate celor romanesti. Ceangaii au suferit si ei, astfel, un proces de inductie in trunchiul natiunii romane. Odata ce romanitatea lor a putut fi demonstrata din punct de vedere biologic, antropologic si lingvistic naratiunea lor istorica identitara a fost ajustata astfel incat sa le consfinteasca pozitia in cadrul natiunii romane.
In anii 1940 insa, au fost propuse noi mijloace de consolidare a natiunii etnice, cum ar fi transferurile de populatie. Prin aceste politici, strainii incompatibili cu definitia dominanta a natiunii majoritare urmau sa fie exclusi, in timp ce romanii traitori in afara granitelor urmau sa fie recuperati. Statul etnic omogen trebuia sa fie astfel realizat prin reconfigurarea fizica a natiunii in varianta etnica. Confruntata cu pericolul cat se poate de real al deportarii, ierarhia catolica din Moldova a inceput sa redefineasca etnogenealogia comunitatii din care facea parte, astfel incat sa demonstreze in mod convingator apartenenta sa la natiunea romana. Inteleg prin "etnogenealogie" practica prin care oamenii de stiinta si istoricii reconstruiesc genealogia natiunii, mergand inapoi pana la presupusele sale origini etnice, cu scopul de a inlocui versiunea existenta a identitatii etnice cu o alta, considerata a fi mai "autentica"; tot astfel, aceasta operatiune de redefinire poate fi folosita pentru a consolida o identitate etnica perceputa ca amenintata cu disolutia. Crearea unei etnogenealogii romanesti a ceangailor, in anii 1940 realizata in distinct de preoti si istorici de aceeasi etnie, cu susținerea antropologului rasial Petru Ramneanu , era menita sa semnaleze regimului Antonescu ca ceangaii nu erau inamici ai natiunii romane. Inarmati cu aceasta revelatie a "adevaratelor" origini etnice a ceangailor, reprezentantii clerului lor au luptat impotriva includerii grupului etnic respectiv in planurile de repatriere ce se discutau cu legatia ungara de la Bucuresti, dupa cedarea Transilvaniei de nord in august 1940. In plus, se trimitea in acelasi fel un mesaj catre majoritatea etnica (romana si ortodoxa), pentru a-i semnala faptul ca, desi membrii sai erau aproape toti catolici si maghiarofoni, comunitatea ceangailor nu trebuia considerata maghiara nici de jure si nici de facto.
In acest context, clerul catolic din Moldova a incercat sa indeparteze "vina" asocierii ceangailor, prin limba si religie, cu statul ungar. De asemenea, el a incercat sa potoleasca persecutiile la care ceangaii erau supusi de felul violentei verbale in scoli sau al retragerii certificatelor de nationalitate romana de catre autoritatile locale pe motiv ca detinatorii lor nu puteau fi considerati romani din cauza limbii si a religiei. Mentinerea acelor certificate era esentiala. Potrivit comisiei care le eliberase, in numele guvernarii Antonescu, conceptul de natiune desemna o comunitate de rasa, sange, traditii, obiceiuri, ai carei membri impartaseau de asemenea aceeasi istorie si aceleasi conceptii morale. Nationalitatea nu era deci acelasi lucru cu cetatenia.
O serie de rapoarte guvernamentale detaliate cele mai multe anonime din 1942 si 1943 ne încuviințează sa ne facem o idee despre viziunea dominanta asupra ceangailor existenta la nivelul statului si al majoritatii etnice. Privind lucrurile din exterior, aceste rapoarte abordeaza problema originii etnice a ceangailor, ca de exemplu si pe cea a atitudinii adoptate de clerul sau. Este mult mai important sa plasam aceste rapoarte in contextul elaborarii lor decat sa ne intrebam daca ele dezvaluie o viziune dominanta a majoritatii. Cu alte cuvinte, trebuie sa fim preocupati mai putin de chestiunea verosimilitatii perspectivelor pe care le ofera, si mai mult de actiunea lor pe diferite trepte ale actului de guvernare, unde au influentat decizii importante. Trebuie sa tinem seama, de asemenea, de faptul ca elitele si guvernantii romani stiau foarte putine despre aceasta populatie, mentionata in doar cateva lucrari istorice generale si considerata de cele mai multe ori a apartine natiunii maghiare. Pentru intelectualii si politicienii romani, ceangaii reprezentau o anomalie religioasa, etnica si lingvistica in inima natiunii lor. Erau ei romani sau maghiari? Pentru mai multe secole, raspunsul sau raspunsurile la aceasta intrebare au avut prea putina importanta. Dar in anii 1930 si 1940, intr-o perioada de modernizare intensa, revitalizare a natiunii si, apoi, criza nationala, raspunsul in cauza a dobandit dintr-o data o relevanta acuta. Ce era de facut? Care era locul acestei populatii in "Romania romaneasca"? Daca se putea dovedi ca ceangaii erau maghiari, cum mai puteau fi ei romanizati? Chiar lasand la o parte problema originilor etnice, nu era catolicismul lor un pericol inca si mai mare pentru statul si societatea romaneasca?
Daca acea amenintare exista in epoca sau nu este o intrebare care nu trebuie sa ne mai preocupe astazi. Important este ca, pentru unii reprezentanti ai majoritatii suficient de numerosi pentru a fi mentionati in rapoartele la care ne referim populatia catolica din Moldova punea in pericol statul si societatea romaneasca. Problema era deci daca ceangaii puteau sau nu sa fie romanizati, indiferent care era adevarata lor "origine" etnica. Petru cei care credeau ca romanizarea este posibila, operatiunea trebuia intreprinsa cat mai urgent, pentru a indeparta "cangrena" din trupul natiunii. Daca unii romani ortodocsi credeau ca ceangaii puteau fi romanizati fara a-si abandona religia, altii erau de parere ca acelasi tel nu putea fi indeplinit decat dupa convertirea lor la ortodoxie.
Existau si cei care considerau ca maghiaritatea ceangailor era indubitabila si, ca atare, absolut orice incercare a lor de a se prezenta ca romani trebuia privita ca o ipocrizie. De aceea, ceangaii trebuiau sa fie trimisi cu totii in Ungaria. In acest context, situatia ceangailor exemplifica extraordinar de clar ceea ce Marius Turda descrie ca un proces de "biologizare a identitatii nationale". Natiunea este prezentata, din aceasta perspectiva, ca un corp organic si viu susceptibil sa se atrofieze prin imbolnavire, minoritatile actionand ca agenti patogeni. Tot astfel, politicile ce trebuiau aplicate fata de minoritati erau asemanate cu prescriptiile si tratamentele medicale, necesare pentru a asigura sanatatea si supravietuirea natiunii. Este evident ca discursul biopolitic si tendinta de a conceptualiza natiunea in termeni biologici sunt de gasit nu doar in scrierile intelectualilor si ale oamenilor de stiinta. Acelasi mod de gandire era insusit de functionari de stat si de clerici, indiferent de profesiunea sau, respectiv, confesiunea acestora.
Discursul biopolitic si limbajul stiintific al anilor 1940 au jucat un rol in actiunea de reconstruire a naratiunii istorice identitare a ceangailor. Stiintele biologiei rasiale, antropologiei si serologiei au fost folosite impreuna cu lingvistica si filologia in incercarea de a cladi o etnogenealogie unitara a ceangailor ca parte a natiunii romane. Ele au fost luate in seama de factorii de decizie guvernamentali, punand totodata bazele unor discursuri de acelasi fel ce aveau sa iasa la suprafata in perioada nationalista a comunismului. Redescoperirea originilor romanesti ale ceangailor, cu mijloacele stiintifice ale serologiei si biologiei rasiale, l-a determinat pe un comentator din paginile Preocuparilor universitare (1943) sa afirme urmatoarele: "Chiar daca, uneori, datele prezentate de istorici pot fi anulate de catre serologi (mai ales atunci cand istoricii nu judeca impartial), rezultatele serologiei nu pot fi niciodata respinse prin argumente istorice. Aceasta pentru ca serologia cerceteaza realitati omniprezente pe care nici timpul si nici alti factori nu le pot modifica" (Crista Mares, "Sunt ciangaii romani?", in Preocupari universitare, 1, 1943, p. 104-105).
Astfel, actiunea de reconfigurare a etnogenealogiei ceangailor de catre liderii lor religiosi a aparut ca o reactie fata de initiativa repatrierii lor in Ungaria si, in mai mica masura, fata de discriminarile cu care aceeasi populatie se confrunta in Moldova. Ideile de acest fel au fost avansate in special in reviste catolice si alte scrieri religioase, dar de asemenea in literatura stiintifica. Totusi, nu era vorba doar despre o competitie discursiva asupra etnicitatii, identitatii nationale si a istoriei ceangailor. Erau in joc, de asemenea, pozitia teritoriala, viata de zi cu zi si apartenenta cetateneasca a zeci de mii de locuitori ai Moldovei, impreuna cu supravietuirea unei comunitati catolice in tinuturile predominant ortodoxe.
Trebuie sa tinem seama, de asemenea, de faptul ca toate acestea aveau loc in contextul unei presiuni enorme asupra minoritatilor, nu numai din partea statului roman, dar si din partea statelor vecine, ca Ungaria, ce se angajasera si ele intr-o lupta pentru omogenizare nationala. Cazul ceangailor ne ajuta sa intelegem mai bine de ce unele comunitati ale vremii au fost mai predispuse sa isi renegocieze identitatea etnica si istoria identitara: in multe cazuri, ele se confruntau cu o optiune existentiala intre integrarea in alt canon national si dislocarea fizica din teritoriul pe care il locuiau, impreuna cu dezarticularea corpului national.
Sursa: http://www.cuvantul.ro/articol/?artID=6
(Multumim domnului Victor Rizescu pentru traducere) |
|
